Esti sclav de lux din plictis? Ai un salariu bunicel. Te amuza imaginile care se scurg in jurul tau. Te-ai conformat sistemului? Nu ai reactii, nu ai atitudini? De ce? Recunoaste, plictisul te-a facut vulnerabil!
Asa scria cineva, mai demult, pe un grup de discutii. Eu una sunt de alta parere:
Nu e plictis. Dar nu esti don Quijote. Stii ca n-are rost sa te bati cu morile de vant.
Si, iarasi, nu e plictis, e lehamite. Lehamite de oamenii care se caciulesc ca sa-si pastreze locul de sub masa adevaratului festin, sau ca sa-l schimbe cu altul, in care cad mai multe firimituri, de oamenii care ling mana care-i loveste/jecmaneste si care se multumesc sa carteasca pe la colturi sau sa se muste, pe fata sau pe furis, unii pe altii, neindraznind sa-si ridice cu adevarat glasul.
Ce poti sa faci? Sa vociferezi singur in numele lor, sa te lupti in numele lor stiind ca nu te vor sustine, ca poate chiar iti vor reprosa ca ai facut-o, ca ai stricat "bunul mers" al lucrurilor, de acum "asezate"? S-o faci, de nebun, pe eroul? Ce rost are? Eroii sunt morti, nu-i asa? Ce naiba, doar noi suntem poporul care isi pleaca fruntea ca sa nu i se taie capul. (Cineva se intreba o data cum de s-o fi facut revolutia aia, sau ce-a fost ea, din ’89 – si banuia ca-n Timisoara si-n Bucuresti s-a pus ceva in apa.
)
Asa ca nu-ti ramane decat hazul de necaz, si te amuzi, constatand ca tocmai ai inceput sa savurezi umorul negru, privind imaginile care se scurg rand pe rand, tradand, rand pe rand, prostia, lasitatea, josnicia si nemernicia semenilor tai – si nu te mai gandesti ca, traind zi de zi in mijlocul lor, ai inceput de mult sa le semeni!!!
Ce poti sa faci? Sa vociferezi singur in numele lor, sa te lupti in numele lor stiind ca nu te vor sustine, ca poate chiar iti vor reprosa ca ai facut-o, ca ai stricat "bunul mers" al lucrurilor, de acum "asezate"? S-o faci, de nebun, pe eroul? Ce rost are? Eroii sunt morti, nu-i asa? Ce naiba, doar noi suntem poporul care isi pleaca fruntea ca sa nu i se taie capul. (Cineva se intreba o data cum de s-o fi facut revolutia aia, sau ce-a fost ea, din ’89 – si banuia ca-n Timisoara si-n Bucuresti s-a pus ceva in apa.
)Asa ca nu-ti ramane decat hazul de necaz, si te amuzi, constatand ca tocmai ai inceput sa savurezi umorul negru, privind imaginile care se scurg rand pe rand, tradand, rand pe rand, prostia, lasitatea, josnicia si nemernicia semenilor tai – si nu te mai gandesti ca, traind zi de zi in mijlocul lor, ai inceput de mult sa le semeni!!!
Comments